Optați pentru un sejur însorit în Mauritius
Cazare Mauritius
Mauritius este un adevărat
creuzet cultural, pe cuprinsul său viețuind musulmani, hinduși, catolici și
chinezi. Partea interesantă este că toți aceștia trăiesc în deplină armonie. Insula Mauritius are o cultură diversă. De-a lungul timpului în insulă s-au stabilit oameni din diverse state europene, precum Olanda, Marea Britanie și Franța. Aceștia au ajuns să conducă insula și au adus sclavi din Asia și Africa pentru a munci terenurile agricole. În prezent, descendenții acestui amestec de populații trăiesc în armonie. Locuitorii Insulei Mauritius sunt extrem de primitori, sunt mereu zâmbitori și bine dispuși, iar diversitate poate fi observată și în ceea ce privește limba și gastronomia. Locuitorii din Mauritius sunt în cea mai mare parte bilingvi, vorbind fluent limba engleză și limba franceză. Lingua franca din Mauritius este creola, dar locuitorii din insulă folosesc diverse dialecte. Un sejur în Mauritius nu poate fi complet fără a încerca preparatele tradiționale, care sunt delicioase și extrem de interesante. Veți putea alege dintr-o gamă diversă de tipuri de mâncăruri, chiar și preparate italienești. Unele dintre cele mai delicioase preparate autohtone sunt: Dholl Puri, Gato Pima și Samosa.
An
după an, Mauritius a devenit o destinație de vacanță tot mai populară. Spre
exemplu, în anul 2019, Mauritius a fost vizitată de către 1,383,488 turiști.
Numărul acesta de turiști nu trebuie să ne mire, având în vedere faptul că Mauritius se mândrește cu peste 1000 de hoteluri, bungalouri, vile de lux, o mulțime magazine,
restaurante și cafenele. Mauritius este genul acela de destinație de vacanță
care se potrivește oricărui tip de turist. Astfel, indiferent de preferințe,
turiștii vor descoperi aici locuri care să le fie pe plac și chiar care să-i
facă să revină în insulă. Cea mai mare parte a turiștilor care optează pentru
un sejur în Mauritius optează pentru hoteluri de lux, care le vor oferi servicii
pe măsură. În Mauritius, turiștii se vor putea bucura atât de sejururi
relaxante, cât și de adevărate aventuri. Pachetele charter către Mauritius variază
în funcție de unitate de cazare aleasă, tipul de masă, dar și perioada din an.
Spre exemplu, un luna decembrie, un pachet charter poate porni de la 3.507 Euro,
caz în care turiștii vor fi cazați la Tarisa Resort& Spa ( Grande Baie ), și poate urca până la 9.
495 Euro, pentru turiștii care optează pentru Paradis Beachcomber Golf Resort & Spa. În luna ianuarie,
tarifele sunt ceva mai reduse, pornind de la 2.945 Euro pentru La Palmiste Resort & Spa ( Trou Aux Biches )
și urcând până la 5.065 pentru Paradis Beachcomber Golf Resort & Spa. Agenția noastră oferă pachete charter către Mauritius și în luna februarie, ocazie cu care vor putea opta pentru cazare în cadrul:
La Palmiste Resort & Spa ( Trou Aux Biches ), Tarisa Resort& Spa ( Grande Baie ), Hotel Coin De Mire Attitude ( Bain De Boeuf ), Hotel Tropical Attitude ( Trou D'eau Douce ), Coral Azur Beach Resort ( Trou Aux Biches ), Hotel Emeraude Beach Attitude - Adults Only ( Belle Mare ),
Hotel Laguna Beach, Sealife Resort & Spa ( Calodyne ), Casuarina Resort And Spa, Hotel Veranda Pointe Aux Biches, Maritim Crystals Beach Hotel ( Grand Bay ),
Anelia Resort & Spa, Hotel Friday Attitude ( Trou D'eau Douce ), Ambre A Sun Resort, Hotel Complex Turistic Safo, Hotel Zilwa Attitude, Radisson Blu Azuri Resort ( Ex.haute Rive )
și altele.
Plaje Mauritius
Cei mai mulți turiști care aleg
să viziteze Mauritius sunt atrași cu de plajele sale, acestea fiind un
adevărat paradis natural. Plajele cu nisip alb din Mauritius sunt considerate ca
fiind unele dintre cele mai frumoase plaje din lume. Pe aceste plaje, turiștii
nu doar că se vor putea bucura de relaxare și vor putea obține un bronz
perfect, ci vor putea să se bucure și de numeroase sporturi acvatice, cele mai
populare fiind kitesurfing și windsurfing.
Pe aceste plaje, turiștii vor putea realiza unele dintre cele mai frumoase poze,
însă îi sfătuim pe aceștia să nu abuzeze de telefonul mobil, deoarece ar fi și păcat ca în
loc să vă bucurați de peisajele extraordinare să stați cu ochii în telefon. Stațiunea Flic en Flac este
situată pe coasta de vest a Insulei Mauritius. În trecut, Flic en Flac era un
sat pescăresc liniștit, dar s-a dezvoltat, ajungând un centru turistic de lux,
vizitat an de an de mii de turiști. Plajele acestei stațiuni sunt acoperite cu
nisip fin și sunt scăldate de ape cristaline. Stațiunea se mândrește cu 8
kilometri de coastă, de-a lungul cărora se vor putea practica diverse sporturi
nautice, plimbări romantice și alte activități. Întreaga coastă Flic en Flac
este presărată cu arbori casuarina și este protejată de un recif de corali,
care blochează curenții oceanici, ceea ce înseamnă că plajele de aici sunt un
loc perfect pentru familiile cu copii și pentru persoanele care abia învață să
înoate.
Pereybere este una dintre
cele mai frumoase și mai populare linii de coastă din Mauritius. Aceasta este
fix genul de plajă la care vă așteptați atunci când optați pentru un sejur în Mauritius. Plaja este mărginită de o multitudine de
hoteluri, vile de vacanță, restaurante, cafenele și magazine. Sfatul nostru este să ajungeți pe plajă
devreme pentru a ocupa cel mai bun loc. Plaja Pereybere este perfectă pentru familiile
cu copii, deoarece atât adulții, cât și cei mici vor putea să se bucure de o
mulțime de activități. Plaja Grand Baie, cunoscută
și drept Grand Bay, și-a luat numele de la satul din apropiere și este situată
în nordul Insulei Mauritius. Grand Baie se bucură de o popularitate extrem de
mare în rândul turiștilor, acest lucru datorându-se în special apelor sale
deosebit de curate, unde turiștii vor putea să se bucure de soare, vor putea
înota și vor putea să practice diverse sporturi acvatice. Turiștii care aleg să
viziteze această plajă vor putea practica și snorkeling, deoarece recifele de
corali și naufragiile din zonă sunt spectaculoase. Grand Baie oferă facilități și atracții
pentru turiștii de toate vârstele. Plaja
este acoperită cu nisip alb, este destul de întinsă, iar de-a lungul său
funcționează o mulțime de baruri și restaurante. După o zi petrecută pe plajă vă puteți
îndrepta către magazinele de îmbrăcăminte din oraș sau magazinele de bijuterii,
care vor fi o adevărată încântare pentru doamne și domnișoare.
Plajele din Belle Mare sunt tărâmuri
cu totul paradisiace. Belle Mare este o fâșie de coastă ce se întinde de la
Palmar la Trou d´Eau Douce până la Mahebourg. Această plajă este populară mai
cu seamă în rândul localnicilor, care o iau cu asalt în fiecare weekend. Pe această plajă, turiștii se vor putea
bucura de relaxare, vor putea să se plimbe, iar turiștii ceva mai curajoși vor
putea practica parasailing. Blue Bay este o adevărată bijuterie a Insulei Mauritius.
Zona este protejată de către lege, iar începând cu anul 1997 are statut de parc
natural. Locul este cufundat într-o liniște desăvârșită, totodată, fiind și cea
mai bună locație din Mauritius în cât privește snorkelingul. Trebuie menționat că în Blue Bay nu există la
fel de multe baruri și restaurante ca pe alte plaje din Mauritius. Plaja Mont Choisis este
situată pe coasta de nord a Insulei Mauritius și este locul din care veți putea
admira unele dintre cele mai fermecătoare apusuri de soare. Această plajă este
foarte ușor de accesat și este deosebit de frumoasă. Nisipul său alb este
umbrit de vegetația luxuriantă din apropiere și este scăldat de ape de culoarea
turcoazului.
În Mauritius, turiștii se vor
putea bucura de scufundări. Există însă și perioade în care aceste nu pot fi
practicate, cum ar fi ciclonul și perioadele în care cad precipitații
abundente. Pentru ca sejurul în Mauritius să fie unul cât mai animat, turiștii vor putea alege să se bucure de caiac,
snorkeling, excursii cu barca, scufundări și altele. Mediul subacvatic este
deosebit de bogat, iar scufundătorii vor avea ocazia de a admira o mulțime de
pești viu colorați, corali, diverse specii de țestoase etc. În cazul în care doriți să vă scufundați, dar
nu aveți experiență în domeniu, atunci veți putea opta pentru cursuri, ca apoi
să puteți descoperi toate siturile de scufundări care vă surescită interesul.
Bogăția terestră a Insulei Mauritius permite vizitatorilor săi să practice
karting, ciclism, drumeții, echitație, safari, ședințe foto, vânătoare și alte
astfel de activități. În plus, Insula Mauritius are terenuri de golf uimitoare, iar
jucătorii nu doar că vor beneficia de cele mai bune condiții, ci vor putea
admira și peisaje deosebit de frumoase. Mauritius are, de asemenea, reputația de
a fi raiul pasionaților de shopping. În acest sens, magazinele duty free s-au
înmulțit semnificativ în ultimul timp.
Din aceste magazine, turiștii vor putea achiziționa de la aparatură
foto, ceasuri, bijuterii, telefoane mobile, ochelari de soare, parfumuri și altele. Magazine duty free sunt situate pe tot
cuprinsul insulei, însă cele mai multe sunt concentrate în Caudan Waterfront
din Port Luis, Floreal și Plaisance. Insula Mauritius se mândrește și cu
numeroase centre comerciale, magazine specializate, magazine de artizanat
etc. Pentru a achiziționa produse
autohtone, trebuie doar să vizitați una din piețele colorate de pe insulă, unde
fiecare obiect se negociază la sânge. De
aici veți putea achiziționa suveniruri dintre cele mai interesante pentru cei
dragi.
Mauritius poate fi destinația
în care să vă petreceți luna de miere sau chiar puteți profita de sejurul pe
insulă pentru a vă oficializa relația. Opțiunile în acest sens sunt nelimitate,
puteți opta pentru o plajă cu nisip alb, umbrită de palmieri, pentru o cameră luxoasă de hotel, pentru o insulă
pustie sau puteți face pasul cel mare în munți sau în alte zone frumoase de pe insulă. Frumusețile naturale ale
Insulei Mauritius nu se rezumă doar la plaje, ci turiștii vor putea vizita și Cascadele
Tamarin. Cascadele sunt absolut magnifice și sunt situate în inima unei păduri
luxuriante. Pentru ajunge însă la ele
principalul dumneavoastră aliat trebuie să fie o condiție fizică bună. În
timpul sejurului în Insula Mauritius, turiștii vor avea ocazia de a vizita și
Parcul Național Gorges de la Rivière Noire. Parcul Național este străbătut de
50 kilometri de trasee și 6 trasee destinate plimbărilor, ceea ce înseamnă că
parcul este perfect pentru drumeții.
Vizitatorii săi vor avea șansa se a admira câteva specii de plante
endemice și o mulțime de păsări. De asemenea, în parc există păduri virgine,
văi luxuriante, cascade și râuri cristaline și creste montane falnice.
Recomandări de călătorie
Cetățenii Uniunii Europene
care doresc să călătorească în Insula Mauritius vor trebuie să dispună de
pașaport valabil pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. Mauritius este o destinație
de vacanță populară pe întreaga durată a anului, însă lunile decembrie-martie
sunt cele mai indicate pentru scufundări, în schimb, perioada iunie-august este
ideală pentru surfing. Sezonul ploios în Mauritius debutează în luna ianuarie și se prelungește până în aprilie. Între
lunile noiembrie-mai se înregistrează cicloane. În cazul unui ciclon, turiștii
sunt sfătuiți să nu părăsească locuința. Trebuie precizat că apa
mării nu scade niciodată sub 22ºC. Temperatura medie a aerului în luna iulie
este de 24ºC, iar în februarie crește până la 31ºC. Pentru a călători în Mauritius nu este necesar
să aveți administrat vreun vaccin, doar călătorii care vin dintr-o zonă
infectată cu febră galbenă trebuie să
aibă administrat acest vaccin. Turiștii care aleg să călătorească în Mauritius sunt sfătuiți să încheie în prealabil o asigurare de sănătate. Pe durata sejurului în Mauritius,
turiștii sunt sfătuiți să fie atenți la obiectele de valoare, deoarece furturile
sunt destul de frecvente mai cu seamă în
stațiuni. Turiștii pot raporta orice furt poliției pentru turiști, la numărul
213 28 18. Pentru a evita evenimentele neplăcute, turiștii sunt sfătuiți să evite
deplasările odată cu lăsarea serii, să-și păstreze banii, documentele și obiectele
de valoare în locuri sigure, iar în cazul în care călătoresc cu mijloace de
transport în comun să nu-și lase bagajele nesupravegheate.